Alexandra Maria Badea

Alexandra Maria Badea

Bună, eu sunt Alexandra și aș dori să vă povestesc, pe scurt, cum a ajuns inima mea să
bată în același ritm cu ciocănelele pianului.
Cântam încă de mică toate hiturile de pe postul Atomic și de fiecare dată când strângeam
niște bănuți îi cheltuiam pe casete cu muzică ușoară. În primii doi ani de școală am studiat la o
școală de cartier din orașul natal, Târgu Jiu. Învățătoarea mea știa să cânte câteva acorduri la o
mandolină pe care o ținea închisă într-un dulap; încă țin minte bucuria pe care o simțeam când
știam că se apropie ora de muzică și o vedeam că deschide dulapul. Și mai bucuroasă am fost
după ce mi-a descoperit talentul și de fiecare dată când trebuia să învățăm un cântecel nou, mă
ruga pe mine să o ajut și să îl cântăm împreună.
Am avut chiar și o „trupă”, un fel de ASIA formată doar din trei fetițe de 8 ani, care se
numea AMA (inițialele numelor noastre), și am avut și un „concert” în amfiteatrul școlii. Iubeam
să cânt, însă nu știam că voi ajunge să fac asta când voi crește. Am sperat, până la 9 ani, că voi
deveni ofițer de poliție. Ce m-a făcut să mă răzgândesc?
La vârsta de 9 ani am descoperit, la o colegă de clasă la care mă duceam să ne facem
temele împreună, un pian de jucărie. Doamne, cât îmi mai plăcea să zdrăngăn la el! I-am spus
mamei că îmi doresc să învăț să cânt la pian, așa că, prin niște cunoștințe, am ajuns să luăm

legătura cu o profesoară de pian de la Liceul de Arte din Târgu Jiu. Ce emoții aveam când ne-
am apropiat prima dată de clădirea liceului! Atâtea instrumente răsunau din toate colțurile,

melodii diferite, formând disonanțe, care însă nici nu mai contau! Eram atât de aproape de ceea
ce îmi doream!
Aveam foarte mari emoții la prima oră de pian, nu mai știam nici care este mâna dreaptă
și care este mâna stângă. Însă profesoara de pian a simțit că am potențial și, după doar o
săptămână, a sfătuit-o pe mama să mă mute la Liceul de Arte. După o lună de la prima lecție de
pian eram eleva Liceului de Arte din Târgu Jiu, secția pian principal.
Faptul că toți colegii de clasă erau cu doi ani mai avansați decât mine nu m-a descurajat,
din contră, m-a ambiționat mai tare, iar după un an și jumătate de studiu intens am participat la
primul concurs de pian, la Olimpiada Națională de Interpretare, faza zonală, unde am primit o
mică Mențiune, care, pentru mine, a însemnat doar începutul.
Anii ce au urmat am obținut premii III și Mențiuni la concursuri naționale (Olimpiade
zonale) și internaționale („Orpheus” – Tg Jiu, „Concursul Internațional pentru Tineri Pianiști” –
Šabac, Serbia).
Pasiunea mea pentru cântatul vocal nu a pierit niciodată, iar în pe parcursul studiilor am
făcut parte din corurile Liceului de Artă din Tg Jiu unde am activat ca soprană, iar în timpul
facultății am participat la practicile de vară unde am cântat, de asemenea, în cor, însă ca altistă.
Cântatul în ansambluri muzicale mi-a dezvoltat auzul muzical, atenția la mai multe voci
concomitente și spiritul de echipă.
În anul 2012 am obținut o bursă de studii universitare de licență complete la
Conservatorul Național Turkmen din Ashabat, Turkmenistan (Asia Centrală) la care am renunțat
din motive personale și m-am pregătit pentru Conservatorul din București. Între timp am absolvit
Facultatea de Interpretare Muzicală din cadrul Universității Naționale de Muzică din București,
secția pian, unde am studiat sub atenta îndrumare a Prof. Univ. Dr. Sandu Sandrin și Lect. Univ.
Dr. Oana Rădulescu-Velcovici.
Îmi doresc să pot transmite fiecărui copil, fiecărui cursant, fiecărui suflet pe care îl
întâlnesc, iubirea mea pentru muzică și, îndeosebi, pentru pian. Lucrez cu copii din anul 2015
(deși am mai cochetat cu statutul de „profesor” de câteva ori și în anii precedenți), iar din
octombrie 2016 predau pian la Apollo Arts, unde mă simt mai bine ca acasă, alături de Petru
Bob – pian cu coadă – și Petite, micuța pianină digitală.
Te aștept și pe tine acasă la Petru Bob și Petite, să spunem povești pe clape și să
ascultăm ce minunății ne pot scăpa de sub degețele.

Mesaj instant Apolloarts